1 august 2019, 09:20

Cervicita – cauze, simptome, diagnostic și tratament

Cervicita este o inflamație a colului uterin, a cervixului (partea inferioară a uterului care se deschide în vagin). Aceasta apare în general odată cu vaginita (inflamație a vaginului) și din acest motiv mai este numită și colpită sau inflamare cervico-vaginală.

cervicita-cauze-simptome

Cauzele cervicitei

De cele mai multe ori, această afecțiune medicală apare în urma:

  • infecțiilor cu transmitere sexuală
  • candidozei
  • reacțiilor alergice la latex sau alte substanțe
     

Simptomele cervicitei

Cervicita nu are simptome evidente. În cazul când se manifestă activ, semnele cervicitei pot fi:

  • scurgeri vaginale modificate, cu fire de sânge sau miros neplăcut;
  • durere în timpul actului sexual și sângerare după acesta;
  • senzații neplăcute la urinare;
  • iritații și mâncărimi ale vaginului;
  • sângerări între menstruații;
  • dureri în zona abdomenului
     

Dacă cervicita este în formă avansată, pot apărea:

  • secreții vaginale cu puroi
  • dureri intense, severe
     

Cum ne afectează cervicita?

Este esențial de specificat că aceasta poate provoca lipsa menstruației sau poate duce chiar și la infertilitate.
 

Cum este diagnosticată inflamația colului uterin?

Diagnosticarea se face prin intermediul controlului ginecologic de rutină sau a Testului Papanicolau.
La recomandarea medicului specialist, poate fi efectuată și colposcopia, care studiază suprafața colului uterin, dar și testul Lugol (se aplică o soluție și se urmărește fixarea acesteia pe mucoasă).

 

Tratamentul pentru cervicită

În funcție de rezultatele investigațiilor, se aplică diferite tratamente. În cazul în care cauza a fost o infecție, în primul rând se elimină toate simptomele prin administrare de medicamente, iar partenerul trebuie să facă și el un control medical pentru a primi un tratament corespunzător.

În urma înlăturării infecției, cervicita se tratează prin diferite metode, recomandate de către medicul specialist, în funcție de cazul fiecărei paciente.
 

Cum prevenim cervicita?

Pentru a preveni apariția cervicitei, este important ca sexul să fie protejat. Dacă viața sexuală este cu același partener, riscul de apariție a problemei este foarte mic. Pentru a depista din timp cervicita, Testul Papanicolau trebuie efectuat anual și examinările ginegologice, în mod regulat.

Te așteptăm la Clinica Avicena Profertis, unde vei beneficia de o examinare amănunțită din partea unor medici cu experiență și de tratamente personalizate, menite să readucă sănătatea în viața ta. www.profertis.ro/contact