22 decembrie 2021, 06:08

Ecografia morfologică

ecografia-morfoligica-avicena

Noi spunem că dinamica celor 9 luni petrecute în uter echivalează cu o viață de om normală. Asta înseamnă că în fiecare săptămână se poate să apară o complicație, o schimbare chiar normală care ar fi bine de evaluat. Nu este necesar o ecografie săptămânală, așa cum nu este pentru un adult sănătos un control lunar.

Dar studiile au arătat că este totuși necesar să se facă minim 3 ecografii pentru evaluarea unei sarcini normale. Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România, ca și alte organisme naționale sau internaționale, recomandă aceste ecografii la 11-14 săptămâni de sarcină (de întârzierea a ciclului), la 20-24 săptămâni și la 28-32 săptămâni. Fiecare are un scop diferit.

La prima, se urmărește structura generală a fătului deja formată (cap, membre, trunchi, formarea inimii etc). Este o evaluare de ansamblu deși, în anumite condiții tehnice și de poziție a fătului, se pot vedea și unele anomalii de structură care ulterior vor putea da malformații.

De asemenea, la această ecografie se fac măsurători care estimează cel mai precis vârsta sarcinii și data probabilă a nașterii. Nu în ultimul rând, există unele repere ecografice (cel mai cunoscut este grosimea pliului nucal, la ceafă) care pot ridica o suspiciune de anomalii cromozomiale.

A doua ecografie se numește morfologică propriu-zisă. Așa cum îi spune și numele, este o ecografie ce studiază morfologia, structura organelor. Este cea care determină defecte medii de formare și dezvoltarea organelor fătului.

Există o serie de imagini tip, standardizate, pe care ecografistul trebuie să le obțină pentru a confirma aspectul ecografic normal. De aceea, ecografia poate dura mai mult, poate necesita schimbarea poziției pacientei, sau chiar reluarea peste o perioadă de timp.

Dacă imaginea standard nu se obține, spunem că este o vizualizare deficitară, sau chiar nevizualizate. Aceasta nu înseamnă că este ceva anormal, ci doar că trebuie reluată evaluarea.

În fine, ecografia de trimestru 3, numită și de morfologie tardivă sau de creștere fetală, implică, mai ales, evaluarea creșterii în dinamică atât a măsurătorilor fătului, cât și a dezvoltării organelor.

Pot fi decelate unele defecte minore ale structurii organelor, întârzierea sau excesul de creștere, și poziția fătului. De asemenea, acum se vede mai clar poziția placentei, se măsoară cantitatea de lichid amniotic și se poate evalua circulația fetală.

Uneori mai sunt necesare încă 2 ecografii. Una este devreme în sarcină, la 6-8 săptămâni, pentru a vedea că sarcina este în uter sau extra uterină, că este un singur embrion sau mai mulți, că îi bate inima – deci spunem că sarcina este în evoluție.

Altă ecografie poate fi necesară aproape de termen, la 34-37 săptămâni. Este pentru a verifica mai mult constatările de la morfologia tardivă – deci creșterea și poziția fătului, a placentei, eventual dacă este cordonul în jurul gâtului.

Tot ce a fost prezentat mai sus este într-o sarcină cu evoluție normală și se realizează printr-o ecografie obișnuită, cu imagini alb negru. Alte tehnici suplimentare, inclusiv ecografie 3D și 4D, le vom dezvolta în alt articol. 

Medicii Avicena Profertis îți stau la dispoziție cu sfaturi și susținere la fiecare pas. Programează-te la o discuție: 0232.220.785, 0758.042.785.

Modificat Tag-uri: