Infertilitatea este o problemă de sănătate întâlnită deseori de către cuplurile care își doresc copii. Acest termen semnifică imposibilitatea partenerilor, după 1-2 ani de contact sexual neprotejat, să conceapă un copil sau incapacitatea femeii să ducă o sarcină normală din care să rezulte un copil viu și sănătos. Pentru această problemă mai este folosit și termenul de sterilitate.
Cauzele acestei probleme poti fi afecțiunile de sănătate ale unui partener sau ale cuplului. Pentru a vedea care sunt cauzele acestei probleme, ambii parteneri trebuie să consulte un medic specialist, care îi va evalua din punct de vedere al istoricului bolilor, factorilor de risc pentru infertilitate. Acesta va realiza examinarea clinică a femeii și va recomanda examene pentru partener. Tratamentele oferite de clinica noastră sunt monitorizarea și stimularea ovulației și inseminarea intrauterină.
Tratamentele de stimulare a ovulației sunt recomandate pacientelor cu tulburare hormonală și sindromul ovarelor micropolichistice. Acest tratament se realizează cu ajutorul clomifenului citrat, util pentru inducerea ovulației, și gonadotropine, care reprezintă administrarea de hormoni gonadotropi după scheme corespunzătoare fiecărei cauze și paciente. Fie că se utilizează prima sau a doua variantă, tratamentul conține de obicei și inducerea ovulației prin administrarea de LH (hormonul luteinizant) care stimulează foliculii ovarieni să elibereze ovulele.
Inseminarea intrauterină este folosită în cazul în care, în ciuda ovulației normale a femeii și a calității bune a spermei partenerului, concepția nu are loc. Metoda, relativ simplă, se bazează pe facilitarea întâlnirii spermatozoizilor cu ovulul. Pentru a beneficia de acestă inseminare, cuplurile nu trebuie să prezinte anomalii mari ale ovulației partenerei, iar calitatea spermei să fie suficientă pentru a reuși să pătrundă prin tractul reproductiv feminin. Un element important care asigură o utilitate ridicată a inseminării este efectuarea testului postcoital – care evaluează starea spermatozoizilor la 10-14 ore după raportul sexual și poate evidenția unele reacții "imune" ale secrețiilor vaginale contra spermatozoizilor, caz în care testul se consideră "negativ".
După stabilirea tipului de ovulație și a calității spermei, pacienta va fi monitorzată și medicul va stabili dacă foliculul este matur și va administra un hormon natural (hormonul luteinizant), pentru a controla optim ovulația. Etapa următoare reprezintă inseminarea propriu-zisă. Se recoltează sperma partenerului, se evaluează și se prelucrează. Dacă această etapă are rezultate bune, se realizează inseminarea, prin injectarea spermei, nefiind dureros. Verificarea se va efectua după 2-3 săptămâni pentru a vedea dacă există sarcină. Rata de succes a acestei proceduri este de 10%-15% pe încercare, care se poate repeta până la 6 ori.
|