17 ianuarie 2022, 12:14

Tehnici speciale de Ecografie obstetricală

tehnici-speciale-ecografiei-avicena

Tipurile de tehnici ale ecografiei:

Vorbim aici de următoarele tehnici, ecografia Doppler, ecografia 3D, cea 4D, și ecografia HD live.

Ecografia Doppler se bazează pe ecoul produs de sunet, sau de ultrasunete, când se reflectă dintr-un corp în mișcare. Exemplul clasic este al șuieratului locomotivei care devine ascuțit când se apropie de noi, apoi mai grav la depărtare. La fel cu ultrasunetele care se reflectă din structuri în mișcare - de exemplu componentele inimii sau sângele din vase, își modifică frecvența, care se traduce pe ecograf în nuanțe de culori diferite.

Prin urmare când ne uităm la un vas la care sângele se apropie de sondă el are o culoare, când sângele se depărtează altă culoare. Este același sânge dar care se colorează în roșu sau în albastru, indiferent dacă este pe artere sau pe vene.

 

Ecografia 3D înseamnă că sonda specială scanează o structură într-o multitudine de planuri bidimensionale. Ca urmare se obține un „volum", care poate fi ulterior rotit că să vedem o secțiune ce nu poate fi obținută altfel din cauza poziției fetale. Pe lângă aceasta, ecografia 3D permite o prelucrare care dă imagini de suprafață pe anumite părți ale corpului mult mai expresive - de exemplu față, membre. Ele sunt mai ușor de înțeles și de părinți. Dar evident, fiind o succesiune de planuri de ecografie „în nuanțe de gri”, o imagine 3D nu poate fi mai bună decât cea de la care s-a pornit, astfel dacă ecografia clasică nu este de calitate, nici cea 3D nu este.

 

Ecografia 4D sau 3D live înseamnă doar ecografii 3D salvate rapid, ceea ce creează impresia de mișcare. Când sunt de bună calitate, ele pot părea ca și cum ar fi filmate cu o cameră video, dar evident că sunt tot ecografii, bazate pe ultrasunete și nu pe imaginile pe care le vedem cu ochiul liber.

 

Prin faptul că este dinamică, ecografia 4D ne ajută să înțelegem mai bine mișcările membrelor, mimica feței, dar și inima care se mișcă cu o frecvență foarte mare de 120-160 bătăi pe minut. Pentru această tehnică 3D și 4D au fost create recent o serie de programe pentru calculator care pot prelucra rapid imaginea, astfel încât să ofere nuanțe diferite de culoare în funcție de distanța până la sonda ecografică și de structura examinată.

Ecografiile în plin proces de evoluție

Această metodă nouă se numește ecografia HD live, și, ca la televizor, implică o calitate mai bună a imaginii, ceea ce impresionează atât părinți cât și personalul specializat. Aceste tehnici sunt suplimentare față de ecografia clasica, descrisă anterior. Ele ne ajută atât pe noi specialiștii cât și pe pacientele care au ocazia să înțeleagă mai bine cum evoluează sarcina și copilul care se dezvoltă în pântecele lor timp de 9 luni. 

 

Medicii Avicena Profertis sunt pregătiți pentru a te ajuta în planificarea sarcinii, testarea afecțiunilor și tratarea acestora. Programează-te la un consult și fă un pas înainte, spre o sarcină sănătoasă: 0232.220.785, 0758.042.785.